„Investiții de tip dotare în infrastructura unităților sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici - Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița”

cod SMIS 351506

Beneficiarul finanțării: Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Spitalul Clinic de Urgență Bistrița

Perioada de implementare: 30.01.2026 – 29.04.2027

Valoarea totală a proiectului: 3.962.309,08 lei

Valoarea cofinanțării UE: 3.315.879,48 lei

Scopul/Obiectivul general al proiectului

Dezvoltarea unei structuri integrate de preluare și îngrijire a pacientului critic, prin crearea și dezvoltarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, prin dotarea acestuia cu echipamente necesare pentru monitorizarea și tratamentul pacienților cardiaci critici.

Obiectivul general contribuie în mod direct la îndeplinirea Obiectivului specific RSO4.5 privind asigurarea accesului egal la asistență medicală și creșterea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului

Asigurarea accesului egal la asistență medicală și creșterea rezilienței sistemului de sănătate, având ca rezultat:

1. O unitate sanitară sprijinită care tratează pacienți cardiaci critici și care va dota un compartiment USTACC nou înființat în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița;

2. Creșterea numărului anual de utilizatori ai unității sanitare sprijinite cu minimum 100 de persoane.

Denumire Descarcă fișier
Comunicat de presă la începerea proiectului Accesează comunicatul

Date de contact

Veronica Hasnăș
Manager de proiect
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Telefon: 0263-213.657, int.102

E-mail: hasnas.veronica@cjbn.ro

Close Search Window